Corpii cetonici (acidul acetoacetic, acidul betahidroxibutiric și acetona) apar în sânge ca urmare a metabolizării grăsimilor în condițiile deficitului sever/absolut de insulină, cu eliberare de acizi grași liberi. În momentul în care capacitatea organismului de a-i metaboliza este depășită, corpii cetonici vor fi eliminați în urină (cetonurie). Hiperglicemia asociată cu prezența corpilor cetonici și cu acidoza metabolică (scăderea pH-ului sanguin) definesc cetoacidoza diabetică, complicație acută severă a diabetului zaharat, care poate pune în pericol viața bolnavului.