Boli vasculare periferice

Boli vasculare periferice

Bolile vasculare periferice

Cea mai frecventă cauză a bolii vasculare periferice este ateroscleroza.

Ateroscleroza este procesul de depozitare a grasimilor (predominant colesterol) la nivelul peretilor vasculari arteriali, sub forma placilor de aterom, proces insotit de ingustarea treptata a lumenului arterial (scaderea calibrului vascular) si, implicit, de reducerea fluxului sangvin la acest nivel. Procesul aterosclerotic nu afecteaza numai inima si arterele coronare, fiind un proces generalizat la nivelul intregului organism, si putand afecta circulatia cerebrala, arterele membrelor, arterele renale si, virtual, orice alt pat arterial. Manifestarile sunt, de asemenea, legate de localizarea predominanta a leziunilor. Astfel, daca ateromatoza arterelor coronare se poate manifesta prin angina pectorala si infarct miocardic, localizarea la nivelul arterelor carotide (responsabile de irigatia creierului) si ingustarea acestora poate provoca ameteli, lesinuri, pierderi de memorie, tulburari de echilibru, putand culmina cu producerea accidentelor vasculare cerebrale, iar localizarea la nivelul arterelor membrelor inferioare poate fi resimtita sub forma claudicatiei intermitente (dureri, cel mai frecvent gambiere, ce apar dupa o anumita distanta de mers si necesita opriri frecvente).

Cauze

Exista o serie intreaga de factori de risc care favorizeaza aparitia aterosclerozei:

  • istoricul familial
  • fumatul
  • obezitatea
  • diabetul
  • consumul de alimente bogate in grasimi
  • sedentarismul
  • hipertensiunea arteriala
  • inaintarea in varsta.

Simptome

Ateroscleroza începe devreme în cursul vieţii, avansează fără manifestări, uneori o perioadă îndelungată de timp, până la apariţia îngustărilor arteriale semnificative.

Ateroscleroza este un proces generalizat la nivelul arterelor, putând afecta şi alte teritorii vasculare:

  • coronare (arterele inimii) - cu apariţia anginei pectorale sau a infarctului miocardic
  • arterele carotide (vasele cerebrale) - cu apariţia accidentului vascular cerebral * arterele renale - cu aparitia insuficientei renale si a hipertensiunii arteriale
  • arterele membrelor inferioare - cu aparitia arteriopatiei cronice obliterante

Tratament

Odata instalata, ateroclezora si placile de aterom nu mai pot fi indepartate din  peretii arterelor. Modificarea stilului de viata poate sa incetineasca sau sa opreasca evolutia acestei boli. Primul pas in tratamentul aterosclerozei presupune controlul factorilor de risc asupra carora se poate interveni:

  • hipertensiunea
  • diabetul
  • dependenta de fumat
  • alimentatia bogata in grasimi

Tratamentul medicamentos are acelasi rol de incetinire sau oprire a evolutiei bolii. Cele mai cunoscute medicamente sunt statinele care, pe langa efectul lor hipocolesterolemiant, au si efect direct asupra placilor de aterom pe care le stabilizeaza (nu mai cresc, nu se mai rup) si antiagregantele plachetare (aspirina, clopidogrel, ticagrelor) care, luate zilnic, scad semnificativ riscul de accidente vasculare majore.

CELE MAI NOI
INFORMATII MEDICALE
TELEFON PROGRAMARI
0256-225 252, 0356-420 200
CALEA DOROBANTILOR NR. 3
TIMISOARA
© COPYRIGHT 2017
FUNDATIA CARDIO PREVENT
WEB DESIGN BY ROYALTY